Dar care este cheia? Ce determină un om – fie el și un om împuținat de traumele mai sus menționate – să se apropie mai mult de un ecran decât de o persoană? Să prefere să discute cu o mașină decât cu propriii prieteni, colegi, părinți, copii ori cu propriul soț?
Și-apoi, un chatbot nu-și va critica niciodată utilizatorul; dimpotrivă, îi va spune cât este de deștept și de perfect în orice face. Un studiu psihologic nota: „Roboții LLM nu sunt proiectați să te contrazică… ci să fie supuși și lingușitori”. Ceea ce, trebuie admis, nu se întâmplă niciunuia dintre noi în viața reală, unde, măcar din când în când, criticile sunt bine-meritate, ba chiar necesare.
Altfel spus, acești roboți creează un fel de mică bulă în care utilizatorul se simte fericit, vorbind, practic, de unul singur cu o mașină care-i oglindește și potențează propriile idei, într-o buclă de feedback ce devine, treptat, o închisoare voluntară: a ieși din acea bulă presupune confruntarea cu lumea reală, în care nu orice spui și faci va fi primit cu aplauze. Sau, cum spunea un comentator:
„Dacă a fi în acea bulă te face să te simți mai bine, de ce ai mai interacționa cu oamenii, ființe inegale și complexe care riscă să te facă să te simți mai rău?”
În fine, chatboții sunt disponibili 24 de ore din 24, fără pauză; nu au niciodată altă treabă decât să te „asculte”; nu au alte priorități; nu se plictisesc de tine și ce spui, chiar dacă repeți aceeași poveste a zecea oară. Un studiu efectuat în comun de OpenAI și MIT Media Lab a ajuns la concluzia că nivelul de angajament emoțional al utilizatorului depinde enorm de timpul de interacțiune. Cu cât acest timp este mai mare, cu atât dependența emoțională crește, întărită și de inevitabila reducere a contactului cu prietenii și familia.
Utilizatorii cei mai înrăiți ajung nu doar să fie convinși că robotul le este cu adevărat prieten și să le prefere compania celei umane, ci și să sufere atunci când apar modificări în vocea sau „personalitatea” mașinii. Recent, presa relata că mulți utilizatori ai modelului ChatGPT 4 sunt într-un soi de doliu după apariția versiunii 5, considerată mai puțin „vorbăreață” și „amuzantă” decât vechiul lor „prieten”.
Or, toate efectele pe care acești roboți „inteligenți” le au asupra psihicului uman sunt cunoscute încă de la apariția primului astfel de robot „de conversație”, în anii șaizeci. Ele sunt reunite sub denumirea generică de „Efectul Eliza” tocmai de la numele acestui prim chatbot. Iar inventatorul lui, Joseph Weizenbaum – observând că, indiferent cât de mult și de clar le explica el că este vorba de o mașină care nu pricepe nimic, oamenii continuau să o perceapă ca „inteligentă”, ba chiar dotată cu „personalitate”, și să se atașeze emoțional de ea – nu doar că a stopat testele, dar și-a petrecut restul vieții avertizând omenirea despre pericolele enorme pe care le reprezintă acești roboți pentru om și societate.
https://www.measponte.ro/inventia-noastra-cea-de-pe-urma/